28.01.1990

0
93

28.01.1990 – 28.01.2024
Se împlinesc astăzi 34 de ani de la primul mare miting pentru democrație adevărată, organizat la inițiativa PNȚCD și a Seniorului Coposu de către cele 3 partide istorice: PNȚCD, PNL și PSDR(partidul condus de către Sergiu Cunescu)

Demonstrația a fost perfect legală, cererea de aprobare pentru manifestație, fiind depusă la Primăria Capitalei în cursul după-amiezii de 23 ianuarie 1990 de către mine și un coleg de la partid.

Este important de menționat acest lucru, deoarece în decursul ultimilor 34 de ani, fostul președinte al FSN, fostul prim-ministru din acea vreme, actualmente inculpați, precum și alți membri ai puterii de atunci au vehiculat ideea că „atunci s-ar fi încercat o lovitură de stat”.
Am avut privilegiul și onoarea să fiu alături de niște oameni deosebiți, care au luptat neîncetat pentru o Românie… altfel, o Românie a principiilor și valorilor adevărate.

Fotografiile sunt din arhiva Rațiu Democracy Center și Fundația Corneliu Coposu.

Ion-Andrei Gherasim

Lasă un răspuns