S-a stins din viaţă ziaristul Mihai Antonescu, înainte să îmbătrânească.
„Ziaristul Mihai Antonescu a încetat din viaţă, acasă la el, în urma unui stop cardio-respirator.Partenera de viaţă a jurnalistului fost de faţă şi a relatat că Antonescu a murit senin, fără urmă de teamă.
La scurt timp, după decesul jurnalistului, Bursa a anunţat: „S-a stins din viaţă ziaristul Mihai Antonescu, înainte să îmbătrânească.
Mihai Antonescu a fost o voce răsunătoare, un spirit sclipitor, practicând o specie de jurnalism rară. Nu avem cuvinte să ne exprimăm regretul.”
Trupul jurnalistului Mihai Antonescu va fi depus, luni, între orele 13:00-14:00, la Capela Crematoriului din Vitan Bârzeşti, nr.19.”
link: Jurnalistul Mihai Antonescu a trecut la cele veşnice
„Viaţa lui Mihai Antonescu a fost un roman ciudat, contrastant şi plin de paradoxuri – ca şi cum ai introduce un generos şi nefericit demon dostoievskian în scrierile lui Ilf şi Petrov.
Cu certitudine, nu i-ar fi plăcut să-l laud. Se simţea bine când era atacat, pentru că, nu ştiu de ce, avea o dorinţă de contrar şi de contrarietate. Era lucid şi nervos. Era generos şi avea dorinţa de fi văzut ca un fel de… asasin. Era un om care se dăruia cu totul unei prietenii, dar brusc simţea nevoia unui capăt – care însemna o trecere la regimul armelor; prietenia devenea război, brusc! Mihai Antonescu era…
Aici mă opresc. „Mihai Antonescu era…”.
…Nu ştiu dacă pot spune că a fost cel mai bun prieten al meu – dar a fost singurul cu care am avut o comuniune de gânduri şi idei, care ne-a făcut să creăm ziare, campanii de presă, să trăim clipe intelectuale unice care ne-au făcut să trecem peste dezamăgirile provocate, periodic, unul altuia. Din martie 1990, până azi, final de august 2019.
Zm demarat un mare şi temerar proiect de presă, „Atac la persoană”, trecuseră vreo 6 ani de când nu mai ştiam nimic de Mihai – şi mă gândeam „uite, unul ca Antonescu mi-ar trebui acum”. Nu am spus nimănui asta, dar a doua zi a apărut la redacţia din Palatul Universul.
Aveam să demarăm una dintre cele mai dure publicaţii – de fapt un trust de presă cu extensii locale în toată ţara, la care au lucrat multe vedete actuale ale presei, ba chiar şi unii recenţi miniştri. Vremuri fabuloase, cu Sorin Vântu, alt tip genial şi plin de contrarii, asociat cu Mitică Dragomir, a războaielor cu Sorin Roşca Stănescu, meciuri şi prietenii cu Ion Cristoiu, Max Bănuş, dar mai ales cu Vadim Tudor.
Mihai fondase Caţavencu, alături de Liviu Mihaiu, Denis Dinulescu, Petru Berteanu, Doru Buşcu, Morar şi ceilalţi – fusese redactor şef adjunct la prima formulă. Colaborase cu mine la prima mea revistă, „Strada”, apoi colabora în paralel la cei doi inamici din presă – Cristoiu (EvZ) şi Vadim Tudor, cu escală pe la noua „Ziua” a lui Roşca Stănescu.